Reportaj din Paris | „La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului”. Ana Bogdan e pregătită pentru o nouă premieră. O explicație: „Cumva, se diminuează un pic calitatea antrenamentului din punct de vedere al perfecționării tale”. Corespondență de la Roland Garros

Reportaj din Paris |
  • Publicat:
  • Actualizat:

La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului. Trebuie să fii tot timpul pregătit” – este crezul după care se ghidează Ana Bogdan. Chiar și într-o zi de sâmbătă în care, oficial, la Roland Garros nu a fost înregistrat niciun meci oficial, fiind organizată doar Kid’s Day, programul unei jucătoare de tenis este extrem de strict. Calculat cu precizie, cu ore de antrenament, de masaj, de fizio, cu vizită la medic. Conștiinciozitatea este cheia primară pentru a putea atinge, rând pe rând, obiectivele.

ProSport i-a întâlnit pe Ana Bogdan și Norris Mageanu, echipa care pregătește debutul împotriva Marketei Vondrousova (Cehia, 90 WTA), jonglând cu abilitate printre celelalte puncte fixe din programul Anei. Jucătoarea născută în Sinaia și promisă, pentru început, schiului, s-a destăinuit. într-o pauză făcută pe teresa rezervată jucătorilor, arbitrilor și oficialilor. „M-am obișnuit cu atmosfera de la Grand Slam-uri. Încă de anul trecut. Jucând foarte multe meciuri în calificări, deja, am ajuns să trec mult mai ușor peste nebunia care este, acolo, în public. Este o energie care îmi place foarte mult, îmi dă multă putere și mă face să joc cu mult mai multă pasiune. Pentru că, recunosc, îmi place să joc pentru public, pentru cei care vin să ne vadă meciurile din tribună, să ne urmărească și să se bucure de ceea ce văd„.

Începând cu US Open 2016, Ana Bogdan a legat prezențe consecutive pe tabloul principal în cele patru turnee de Mare Șlem. Aceasta este a șaptea la rând și, din nou, vine cu o premieră. „Anul trecut, m-am calificat pentru prima dată aici pe tablou. Tot atunci, am fost pentru prima dată, împreună, la Paris. Anul acesta sunt pentru prima dată direct calificată pe tablou – și la simplu, și la dublu. Sunt premiere și sunt foarte importante pentru mine. Le simt altfel decât ceilalți, care poate vin pentru a zecea oară aici„, afirmă Ana.


Bun venit la Roland Garros! – le spune Ana Bogdan cititorilor ProSport.

Cred că sunt într-o formă foarte bună. Chiar dacă am avut o mică accidentare la cotul de la mâna dreaptă – care m-a dat un pic înapoi. Îmi este foarte drag să vin aici să joc. Pe terenurile de la Roland Garros mă simt foarte bine, îmi place foarte mult atmosfera. Totul este de bine. Sunt prima dată, direct pe tabloul principal, emoțiile sunt destul de mari, dar sunt pozitive și constructive. Îmi doresc să am meciuri bune atât la simplu, cât și la dublu – acolo unde particip în premieră la un Grand Slam„, sparge gheața Ana Bogdan.

Cea mai bună clasare a carierei: de ce Ana Bogdan este ‘in a good place’, așa cum ar spune comentatorii de limbă engleză

Ana Bogdan începe Roland Garros-ul de pe poziția 65 WTA – cea mai bună a carierei. Are încrederea la cote ridicate, pentru că știe exact care a fost motivul pentru care, la ultimele două turnee, nu a câștigat decât un singur meci, după ce făcuse senzație în America de Sud, cu semifinale consecutive, pe suprafețe diferite – hard și apoi zgură, la Monterrey și Bogota.

Acele meciuri de la Rabat și Madrid au venit pe un fond de oboseală acumulat în America de Sud. Am fost puțin bulversată și de diferența de ore, probabil. În momentul acesta nu mă mai gândesc la ceea ce a fost și prefer să privesc partea bună a lucrurilor, toate rezultatele bune pe care le-am făcut anul acesta și mai ales faptul că sunt pe cea mai bună poziție de până acum în clasament„, spune Ana, completată imediat de Norris.


Ana Bogdan povestește pentru ProSport că savurează experiența Grand Slam-ului

„Tenisul este despre pregătire fizică, știința jocului, emoție, dozaj, călătorii săptămânale și, nu în ultimul rând, despre cât de bine te aclimatizezi și te înțelegi cu zona, cu terenul pe care joci. Am plecat din România, de la câteva grade, ne-am dus la Monterrey, unde erau 35-37 de grade și Ana a început imediat, a jucat trei ore la temperatura aia. De acolo, ne-am mutat la Bogota – unde sunt 3000 m altitudine. Am revenit în România – alt fus orar, schimbare de climă, apoi am mers la Rabat. Scăderea aceea de rezultate a venit pe un fond de oboseală, după atâtea ore de zbor, schimb de obiceiuri, de suprafață. Nu pe o scădere propriu-zisă a nivelului de joc”, spune Norris Mageanu.

„Mingile de aici, de la Paris (n.r. – Babolat) sunt un pic greluțe. Eu le simt, la început. Și zboară mai mult. Dar, după un sfert de oră, deja se înmoaie și trebuie să lovești un pic mai puternic ca să poți să te înțelegi bine cu ele. Cred că aici mingile sunt mai prietenoase decât la Madrid, unde am jucat cu Dunlop Fort – niște mingi foarte dure, cel puțin pentru noi, fetele. Mingile acelea sunt mai bune pentru băieți – cred eu”,
Ana Bogdan, pentru ProSport

Pentru Ana Bogdan și Norris Mageanu, Parisul este, pe durata celor 20 de zile în care se desfășoară întreceri în complexul din buza Bois de Boulogne, un oraș care respiră tenis. Așa îl percep. pentru că „peste tot pe unde mergi, simți amprenta jocului de tenis„. Ce-i drept, chiar dacă afișele lipsesc din oraș, produsele Roland Garros-ului se vând nu doar în interiorul complexului de la Auteuil, ci și într-un stand special amenajat la câțiva metri de monumentul-simbol al Parisului – Turnul Eiffel, și în magazine specializate în comercializarea produselor de lenjerie de pat și prosoape – la exact același preț ca și la buticurile oficiale din perimetrul complexului sportiv principal. Hotelurile din oraș au și ele imagini care fac trimitere la cel mai important turneu al anului organizat pe zgura roșie. Totul are legătură cu sportul, cu tenisul. „Aici, totul miroase a tenis„.


Ana Bogdan se mândrește cu fotografiile realizate de Neal Trousdale în timpul turneelor și le transmite mai departe pentru a fi savurate de fani. Foto: eal Trousdale / Open Tenis

Pregătită pentru ploaie

Ediția 2018 a turneului de la Roland Garros stă sub semnul ploii. Sunt anunțate averse și ploi pentru întreaga primă săptămână.

Pe mine, turneul de la Bogota a fost cel mai bun antrenament pentru a negocia pauzele de ploaie. Am avut multe întreruperi acolo și a fost greu. Am jucat două zile un meci, am intrat de mai multe ori pe teren„, spune Ana Bogdan.

În team Ana, este o perspectivă interesantă asupra ceea ce înseamnă antrenamentul cu maximum de rezultate. „Cele mai bune antrenamente le face atunci când are teme cu un sparring sau cu antrenorul. Acelea sunt antrenamentele în care o simt că este foarte implicată. Pentru că atunci când joci cu o altă fată, trebuie să fii atentă nu numai la ceea ce vrei să faci tu, ci și la ceea ce vrea fata cealaltă.  Trebuie să o ajuți și pe ea, iar ea are nevoie de anumite lucruri. Cumva, se diminuează un pic calitatea antrenamentului din punct de vedere al perfecționării tale, față de momentul în care ești cu sparring sau cu antrenor – când totul se întâmplă ca tu să ai cel mai bun feedback. De exemplu, sunt momente în care ai bucuria și onoarea să te antrenezi cu o jucătoare di Top 10. Dar ea este într-un moment în care se concentrează pe îmbunătățirea unei anumite lovituri. Jocul este unidirecțional, pentru că ea vrea să lovească doar slice-uri în ziua respectivă – să spunem. Încearcă o altă lovitură decât cea normală și, atunci, nu pricepi mare lucru din jocul ei. Poate nu este 100% corect ceea ce spun, dar eu așa simt, privind din exterior„, atrage atenția Norris Mageanu.


O zi aproape obșinuită pentru Ana Bogdan. Cu ceva emoții în plus, pe terenurile de antrenament din apropierea complexului de la Roland Garros.

Obiectiv îndrăzneț pentru Ana Bogdan, la Paris

Acesta vreau să fie următorul pas. Să fiu în a doua săptămână de Grand Slam. Cel mai departe a fost turul trei, la Australian Open. Sper ca anul acesta să ajung în săptămâna a doua la unul dintre cele trei Grand Slam-uri rămase„, trage concluzia Ana Bogdan în discuția de sâmbătă după-amiază, de la Paris. Are încredere și speră că acele multe lucruri care trebuie să se alinieze și să funcționeze, laolaltă – pregătire fizică, inspirație, doazaj – să o ducă departe pe tablou.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
Este ştirea momentului, toţi românii aşteaptă de decenii aşa ceva
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Adio, românii te aplaudă! Marele actor a plecat dintre noi. A devenit celebru şi cu altă meserie
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru ultima dată
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×